30 – întoarcerea la noi însene

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Articolul pe care tocmai începi să-l citești este de fapt un manifest. Pentru mine și pentru tine! Pentru propria ta viață, pentru sexualitatea ta, pentru trăirile tale erotice, pentru un întreg univers care merită descoperit, dezvelit, descătușat. Pentru un întreg univers care ne-a fost luat și pe care acum venim să-l recuperăm pentru că e în interiorul nostru și ne aparține în exclusivitate.

sursa foto flickr.com poza de Claudia Dea

Multe dintre noi trăim o deziluzie în jurul vârstei de treizeci de ani. O spun din experiență. Deși la douăzeci de ani ne-am început viața într-o nebunie totală, ajungem pe multe dintre noi să ne apese toate clișeele sociețății, toate așteptările cu care au trăit mamele noastre, tații, familia sau chiar imaginea femeii mature la treizeci de ani din mintea fetei care eram la 17.

Începutul anilor 20
Decada doi a vieții mele a fost dedicată exceselor și bucuriei de a trăi. Veneam la facultate în București și totul era sclipitor și neobosit. Pe la douăzeci de ani ieșeam cinci zile pe săptămână în club – Tralala, Web, Expirat sau B52, oricare era minunat – beam vodka în cantități industriale și mă futeam cu oricine îmi plăcea. Au fost aproape zece ani de “dacă te vreau, te iau” și a funcționat cum nu se poate mai bine. Zece ani presărați de câteva relații serioase, deși nu e neapărat genul ăla de seriozitate la care vă așteptați. Aproape zece ani de petreceri, muzică, festivaluri, extasy, sex, dans pe mese, sex în toalete, sex cu străini, sex în doi sau sex în cinci. O frenezie care nu părea să se termine vreodată, așa că nici un final nu era potrivit.

sursa foto flickr.com poza de Filip Pticek

Sfârșitul anilor 20
Și totuși un sfârșit începea să se profileze, după vârsta de 26 de ani. Începea să fie greu să mă mai proiectez în universul infinit al bucuriei și încrederii că totul e și va fi bine, pentru că nu mă mai încadram în așteptările societății sau ale familiei. Din ce în ce mai mulți prieteni și prietene luau calea liniștii, păcii și plictiselii maxime, iar eu simțeam că rămân din ce în ce mai singură în generația mea. Și uite așa, vocile din afară s-au adăpostit înăuntru: am aproape treizeci de ani! Când te căsătorești? Am aproape treizeci de ani! Nu vrei să faci un copil? Am aproape treizeci de ani! Așează-te la casa ta, doar vedetele au dreptul să-și trăiască viața la maxim! Am aproape treizeci de ani! Wow! 30 de ani e începutul bătrâneții și vremea petrecerilor a luat sfârșit! Ce deziluzie!

Reîntoarcerea
Am treizeci de ani. Mă uit în spate și-mi dau seama că am fost păcălită. Nimeni nu are dreptul să-mi spună cum să-mi trăiesc viața, cu cine și cum să mă fut, cât de intens să mi-o ard.

E drept că ritmul anilor douăzeci are ceva aparte, prin expansiunea și emoția duse la extrem, dar ritmul anilor 30 are ceva foarte special: mă simt mai matură, mai sigură pe mine, știu ce îmi place, ce îmi displace, cum vreau să fiu și cum vreau să fie cei din jurul meu.

Cum îmi place mie să zic, întotdeauna o deziluzie reprezintă finalul unei iluzii și, sincer, cred ar trebui să dăm o petrecere doar în cinstea acestui fapt! Pentru că acum ne întoarcem la noi, ne iubim așa cum suntem, avem grijă de corpul și sufletul nostru și ne permitem să fim sălbatice, nebune, horny, depravate! Ne îmbrăcăm sexy, ne luăm anii treizeci înapoi și nu mai permitem nimănui să ne spună ce este bine și ce este rău.

Vă invit pe toate să vă gândiți, să reflectați și la următoarea petrecere sper să fim cât mai multe tipe de peste treizeci de ani! Tipe care și-au revendicat viața și au înțeles că de fapt tinerețea ține de cât de vii suntem în spirit și nu de ciudata vârstă biologică.

Share.

About Author

penumbra

Leave A Reply

Are you 18 or older? This website requires you to be 18 years of age or older. Please verify your age to view the content, or click "Exit" to leave.