Despre clitoris sau cum să ne căutăm Regina

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Am să vorbesc aici despre femei. Când zic femeie nu mă refer doar la ceea ce posedă clitoris , poate să posede penis, pe amândouă sau nimic, dar simte specific feminin. La asta nu pot să renunț să cred: că există o simțire specific feminină, care se întrupează unde vrea și unde e lăsată să existe, uneori cu încăpățânare.

Faptul că suntem într-o perioadă de criză a valorilor nu este o noutate. Dacă am fi într-un basm, povestea noastră ar începe cu un rege bolnav. Cultura și valorile se reînnoiesc periodic prin crize, dar diferența dintre criza noastră și cele de altădată este că cea de acum pare că nu-și mai găsește deznodământul. Dacă în loc să așteptăm un nou rege trebuie să începem să ne căutăm Regina? Nu de alta, dar știm, la nivel colectiv, prea puține despre ea.

Dacă se întâmplă cumva să te trezești femeie pe lumea asta, afli rapid că ea te înțelege greșit sau nu înțelege nimic din ce ești tu, la ce sunt bune liniile curbe și părțile moi ale sufletului tău.

Am trăit până recent pe întuneric într-o lume în care nu eram înțelese și nici valorizate, într-o cultură pentru care ceea ce nu era rațional ori era rău și trebuia îndesat înapoi în neființă, ori nu era deloc și era ignorat.

Spiritul acesta a animat o religie în cadrul căreia femininul putea fi admirat și venerat doar după ce fusese frecat bine și albit sub eticheta inventată a virginității ( despre cum himenul nu e nici el ceea ce credeam că e, citiți mai multe aici ). Mai pe românește, în spațiul occidental feminitatea a fost definită pentru o lungă perioadă de timp de o șleahtă de paranoici cărora le era frică de ea și o disprețuiau.

În paralel cu decăderea sistemului patriarhal a început să se petreacă emanciparea femeilor. Ușor ușor am început să ștergem zoaiele de pe oglinda în care ne vedeam până acum, distorsionate.

Femeile au început să se descotorosească de etichetele sub care stătuseră cocoșate până atunci și să se definească singure în acord cu trăsăturile pe care le deslușeau în oglinda curată. Și din ceea ce, schingiuit, se manifesta ca isterie (uter plimbăreț care ne plutea prin corp și ni se oprea în gât, făcându-ne să ne sufocăm), haos și întuneric, ne-am reînsușit emoționalitatea, intuiția și sentimentul. Ne-am coborât oglinda aia între picioare și încă ne privim curioase ca niște copii care își descoperă pentru prima oară reflexia și își dau seama că sunt.

Clitorisul a fost ignorat cu înverșunare timp de sute de ani. Iar când s-a vorbit despre el a fost numit ”țâța diavolului” prin care necuratul îți poate suge sufletul. A fost șters din cărțile de anatomie (în 1947, nu în evul mediu) și extirpat chirurgical pentru a descuraja femeile de la masturbare.

Un ginecolog din secolul 19 spunea că ”iritarea nenaturală” a clitorisului duce la isterie și epilepsie și se mândrea că el îl îndepărtează de fiecare dată când are ocazia. Ideile astea grozave despre sexualitatea feminină persistă și în ziua de astăzi într-o cultură în care se cască o mare prăpastie între descoperirile științifice și credințele oamenilor de rând.

Până nu demult se credea despre clitoris că este doar o protuberanță de dimensiunile unui bob de mazăre. Definiția asta îți apare dacă dai un search pe Google în 2017 chiar dacă de aproape 20 de ani am aflat că lucrurile sunt mult mai complexe de atât. Lentilele alea distorsionante prin care înțelegem sexualitatea feminină persistă, în cel mai bun caz, într-o imprecizie care e dificil de conceput în epoca științei și a rațiunii.

De fapt ceea ce vedem și atingem e doar vârful aisbergului. Sub piele clitorisul se extinde până după osul pubian și fără rădăcinile sale nu am avea parte de niciun orgasm. “Nu există sexualitate feminină fără clitoris.”, zice Jenny Block, sex educator.

Mitul orgasmului vaginal pare a fi demontat de ultimele studii în materie și odată cu el și o mulțime de teorii despre sexualitatea feminină pe care le-a clocit mintea occidentală în încercarea de a o înțelege. Una dintre teoriile astea este cea a lui Freud care susține că incapacitatea unor femei de a avea parte de un orgasm vaginal trădează o fixare la un stadiu infantil de dezvoltare sexuală.

Și că tot veni vorba, cum adică, Freud, clitorisul are de 2 ori mai multe terminații nervoase decât penisul? Nu prea mai ține nici aia cu penis-envy.

Poate ar trebui redenumită “dorință ca lumea să recunoască dracului odată valoarea intrinsecă a feminității”, aia da.

Poate trebuie să reînvățăm care este valoarea intrinsecă a plăcerii pe culmile căreia ne conduce clitorisul nostru. Organul ăsta nu are alt scop în corp. Poate nici nu trebuie să căutăm altul. Poate extazul e una dintre superputerile pe care le avem și pe care trebuie să le descoperim, odată ce o să învățăm cum să ne folosim clitorisul, nu creierul, la întregul lui potențial. Sau poate sexualitatea este un mod de cunoaștere la fel de valid ca cel cerebral.

Pe măsură ce aflăm despre clitoris că nu este doar un penis nedezvoltat , aflăm și că femeile nu sunt niște bărbați nedesăvârșiți. Pe măsură ce începem să descifrăm logica proprie emoțiilor și a inconștientului înțelegem că ele nu sunt fără sens, doar că logica lor este alta decât cea rațională. Sunt schimbări fără de care nici noi nu puteam trăi cu adevărat și fără de care nici cultura din care facem parte nu poate să supraviețuiască.

Ne descoperim pe zi ce trece, ca niște cenușărese ale cărei zdrențe se transformă sub privirile noastre nedumerite în voaluri strălucitoare și nici nouă nu ne vine să credem câte eram și nu știam că suntem. Poate nu ne-am găsit încă Regina, dar semnele sunt îmbucurătoare.

You who are waiting for me, take me to yourselves.
(…)
For I am the first and the last.
I am the honored one and the scorned one.
I am the whore and the holy one.
I am the wife and the virgin.
I am <the mother> and the daughter.
I am the members of my mother.
I am the barren one
and many are her sons.
I am she whose wedding is great,
and I have not taken a husband.
(…)
I am the one whom they call Life,
and you have called Death.
I am the one whom they call Law,
and you have called Lawlessness.
I am the one whom you have pursued,
and I am the one whom you have seized.
I am the one whom you have scattered,
and you have gathered me together.
I am the one before whom you have been ashamed,
and you have been shameless to me.
din “The Thunder, Perfect Mind” aprox. 350 C.E.

Share.

About Author

Avatar

Leave A Reply