Orgiile din Berlin vs. București

Se iau două lumi, două universuri sau două galaxii diferite și se compară. Doar așa poți vorbi despre Berlin și București, din punct de vedere al activităților sexuale. Și nu numai, dacă stau să mă gândesc mai bine. Dar să revenim! Berlin e poate cel mai cool, cel mai trendy și cel mai atrăgător oraș din Europa în ultimii ani. Statistic vorbind.

Am o prietenă care s-a mutat de câțiva ani în Berlin și mă tot invită la ea. Pentru că muzică, pentru că sex și pentru că droguri. Așa că m-am dus cu un plan destul de bine pus la punct: mergem la un queerBDSM party și la unul de swingeri? Mergem!

Trecem peste întâmplările de povestit prietenilor virgini la un suc și ajungem în fața clubului unde se ținea queer party-ul. Şi la unul şi la celălalt (cel cu swing), trebuie să plătești intrarea. Evident, nu e free admission pentru orice curios. Doar că pe lângă intrare, băieții (și fata) de la ușă trebuie să îți dea acceptul să intri. Fiind însoțit de B., care e o clientă veche a clubului unde se țin petreceri de genul ăsta, am intrat imediat. Nu știam la ce să mă aștept, ca să fiu sincer. Mă gândeam că va fi nebunie, extaz și prezervative peste tot. Și am avut dreptate!

Eram convins că n-o să fie ca-n București, unde la party-urile organizate de niște dubioși cu interese obscure, mereu se ceartă unii pentru cine are prioritate la gagicile venite singure la eveniment. Eram convins că nu va fi ca atunci când am fost la unul din evenimentele astea și oamenii din comunitatea BDSM din București au făcut o horă și au dansat pe muzică populară. True story, pe bune!

Și, din nou, am avut dreptate! Aproape orice era permis în acel club în Berlin, totul era consensual. Flamboiant! Fix ăsta e cuvântul care descrie un queer fetish party. Gay, travisti, trans… tot ce-ți poți imagina. Oameni care făceau sex lângă tine, oameni care făceau sex în grup într-un separeu și la care puteai să participi dacă întrebai politicos. Sau dacă aveai pula mare. Am făcut sex cu o tipă trans și cu B. în timp ce stăteam la coadă la WC. Da, cozile la baie, singura asemănare cu cluburile de la noi, doar că acolo faci şi sex.

sursa foto flickr.com/ poza de Toni Protto

Nimeni nu te judecă ce faci, cum arăți, ce îți place sau ce nu îți place; dacă găseşti oameni cu aceleași interese ca tine, e absolut minunat! Nu simţi discriminarea sexuală ca în București, nu eşti exclus şi eşti invitat să participi la marea adunare sexuală, orice gen (gender) ai avea. Eşti liber să bei o bere și să te uiți la alţii cum se leagă, cum se spankuiesc sau se fut în costumații care mai de care mai diverse, sau poţi doar să dansezi pastilat, dacă asta e tripul tău de moment.

Nebunia a durat până la 10 dimineața. Nu mai știu ce-am băgat, ce n-am băgat sau câte orgasme am avut în noaptea respectivă. Dar eram bine, tare bine! Urma a doua seară la swing. Nici acolo nu știam la ce să mă aștept. Eram convins doar că nu va fi ca-n cluburile kitsch de swing din România, deținute de cine știe ce mafioți dubioși, unde participanții au majoritatea peste 40 de ani și sunt genul de oameni după care n-ai întoarce capul pe stradă.

sursa foto flickr.com/ poza de Marina Spektr

Nu erau cocalari, ghiorlani sau femei obligate de către partenerii de viață să facă swing. Nu te judecă nimeni în funcție de vârstă, fizic sau dotare. Poate doar după cea intelectuală. Nu era ca în București, unde masculii se luptă pentru poziţia alfa și care dă mai tare ca surdu-n clopot. Fără drame şi fără “De ce te-ai uitat, dragă, la aia mai mult decât la mine?”.

Și-am avut din nou dreptate. Totul era consensual, toată lumea era bisexuală, așa că am participat la un gangbang bisexual cu vreo cinci bărbați și o femeie. Am participat și la alte “activităţi”… mai senzuale, aş putea spune. Lumea aproape că se iubea, se atingea foarte mult, dispăruse factorul porno, orgia la care eram devenise extrem de voluptoasă. Poate ajuta și lumina roșie-roz difuză. Sau oamenii mișto care te invitau să te adânceşti în spaţiul lor personal… Cine știe?

 

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

URMAREȘTE-NE

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.