Poezie erotică românească – Emil Brumaru –

                                sursa foto                                                                        sursa foto

Într-o seară m-am întâlnit cu un grup de prieteni și în mod neașteptat, în loc să vorbim despre ce mai face X sau Y sau noi prin liceu, sau despre mai știu e ce bârfă, nu știu cum se face că discutăm despre poezie. Și în mod surprinzător observ că fiecare era mai pregătit pe subiect decât m-aș fi așteptat, văzându-se bunăoară că mai fiecare citise cu ceva interes ceva poezii și în afara celor obligatorii de la ora de română.

Și evoluând discuția ăla spune că poezia lui preferata e una de Topîrceanu, celălalt că preferata lui e alta de Topîrceanu, mie îmi plăcea cu totul alta de Topîrceanu, moment în care fără să vreau mă trăzneste un gând că că dacă tot așa simte fiecare, oare de ce pula mea nu e considerat Topîrceanu cel mai mare poet român? Alung rapid acest gând pentru că totuși Big E. e foarte meseriaș și o dezbatere pe tema asta nu ar avea niciodată sorți de izbândă.

                                                    sursa foto                                                                              sursa foto

Profit totuși de context să recomand tuturor celor cărora li s-a spus (și încă li se spune) din fragedă pruncie cum că ăla e cel mai cel poet sau cel mai cel mai știu ce, că ar fi simpatic să treacă această informație totuși și prin filtrul propriu măcar mai la maturitate și în special dacă e vorba de poezie unde percepția subiectivă de bine de rău e cea care ar trebui să conteze.

Profit de ocazie să mai zic în treacăt și că intrând într-o librărie, am cumpărat oarecum recent un CD în care Pleșu recită sau mai degrabă lecturează mai multe poezii de Topîrceanu. Și va spun doar că Pleșu mi-a câștigat inima. O ipostază în care nu face critică culturală, politică și nici măcar nu povestește o istorioară d-aia cu tâlc din viața lui, ci pur și simplu lecturează Topîrceanu… Și e minunat. Minunat pentru că se cunoaște în timp ce vorbește că iubește poezia și pentru că – spre deosebire de lecturările de poezie pe care le fac în general actorii de pe la noi (din păcate chiar și cei foarte mari) – nu face pauze și nu include accente multicolore pentru a cerși vreun efect artistic, ci pur și simplu urmărește firul liric și redă naibii conținutul! Coerent, plăcut, extraordinar!

Ok, închidem paranteza cu Pleșu (du-te totuși și ia-ți CD-ul), și să trecem la subiectul nostru de poezie erotică. Am discutat de Topîrceanu și Topîrceanu se face că are o fantastică „Balada Pizdei”? Și ce? Credeai că o să redam Baladă Pizdei? Ha! Am fi fost mult prea previzibili. „Balada Pizdei” este pe cât de porcoasă, pe atât frumoasă și plină de bun gust. Noi vom vorbi astăzi însă despre Emil Brumaru.

emil brumarusursa foto

Emil Brumaru s-a născut 1939 în Bahmutea și bla bla bla pentru că nu oricum nu interesează în ziua de azi pe nimeni detalii biografice, să trecem la ceea ce e importat a reține: Emil Brumaru e genial, are poezie mai erotică decât oricine și – deși în general nu șade bine geniilor – încă trăiește. Mda, și mai are și cont de facebook și chiar și tupeul să posteze versuri pentru cei care se obosesc să îl urmărească în timp real (adică să dea click pe follow). De fapt e mai cool decat tine pentru ca scrie, e doctor si are si blog!

Sonet 8
Ieri sora ta mai mică
M-a luat ușor de mână
Și a-nceput să-mi spună
Cu glas de rândunică:
Eu știu să sug mai bine
Decât oricine-n lume
Cu limba pot susține
Pe vârful roz dulci spume
Și-n poponeața-mi albă
A continuat în șoaptă
E o găurică dalbă
Care clipind te-așteaptă
Să vezi cât e de-adâncă…
Apoi porni să plângă…

Universul lui se compune din îngeri, fluturi, borcane cu dulceața, cămări prăfuite cu miros de busuoic, calești, motani, farmaciste triste și da! Vampe care își flash-uiesc țâțele! Versurile sunt atât de delicate și rafinate încât pasajele prin care te trezești că Brumaru nu se sfiește să venereze nurii femeilor ba chiar și spune ce ar face cu ei fără perdea (sau cu perdea foarte subțire) sună adorabil de năstrușnic și încântător de obraznic (adică naughty-naughty, dirty boy!).

De dragoste rutieră
Când treci prin oraș ca
Zânele prin ceață
Pupa-ți-aș caleașca
Pe roata din față

Îngerul din mine
Iese-n straie fine
Și-o ia după tine
Pe ulițe line

Cu ochii cât ceașca
Și fluturi pe coate
Pupa-ți-aș caleașca
Pe roata din spate

Nu a auzit lumea de poezia lui cu adevărat pentru că nu s-a obosit nimeni prea tare să îl popularizeze mai serios. La un moment dat prin anii 90 Horațiu Mălăele apărea pe la TVR recitând câte o poezie de-a lui, dar parcă mai mult pentru a-și crește lui imaginea de mare recitator decât pentru a face cunoscut numele lui Brumaru care era menționat prea puțin. Dinescu, când a editat „Plai cu Boi” (țineți minte?) l-a invitat pe Brumaru să contribuie, iar o istorie simpatică a cărei veridicitate nu o putem însă confirma spune că, atunci când Brumaru nu îi trimitea o poezie la timp, Dinescu stătea și compunea singur câteva versuri „in stilul Brumaru“ în noaptea dinaintea tiparului. Adorabil…

De dragoste vestimentară
Spune-mi drept, ce chiloți ai,
Bleu-jandarm sau galben-pai,
Când treci noaptea prin tramvai
Pe la margine de rai?
C-am înnebunit cu toții
Să-ți vedem un pic chiloții,
Stând de-o săptămâna-n stații
Cu gâtul pe șina roții!

Dacă citești poezia lui Brumaru așa mai cronologic poți identifica pare-se o evoluție de la „nuanțele mai erotice” din anii 70 la „erotismul mai nuanțat” mai de senectute. Iar dacă avem ceva de învățat din asta, probabil este că timpul e limitat și bate metafora cel puțin atunci când vine vorba de sex.

Sonet 13
Dac-ai avea iubito, același cur bombat
Ce-ți tremura acuma vreo zece ani in urmă
Sub fusta de-o pălmuță, te-aș priponi de pat
Să fii a mea, dar numai a mea, ci nu in turmă.
Și-n iesle de murano ți-as da doar chifle moi,
Să ți se fac buca mai plină si mai dulce,
Și-o data la trei zile și-un kilogram de-oloi,
Ca sânii dup-aceea in căni să ți-i pot mulge.
Și te-aș plimba pe preșuri numai in patru labe
Și-n gura cu zăbală de vechi mărgăritare,
Să se-întrezărească mușchii în locurile slabe.
Și țesălându-ți părul tău fin dintre picioare,
Ți-aș da-ntr-o seară drumu’ prin camera-ncuiată
Dac-ai avea, iubito, oh, curu-l de-altădată!

La final, pentru că vor mai trece sigur 2.000 de ani până când lumea academică va avea gust și coaie (a nu se citi gust de coaie – glumă proastă dar nu m-am putut abține) să îl ia pe Brumaru în serios și încă 2.000 de ani până când să îl includă în programa de învățământ (măcar așa cu o mențiune sumară), recomand să îl căutați, sau măcar să nu îl ocoliți sau cel puțin să nu spuneți dup-aia că a trecut timpul și că în viața asta n-ați avut destule orgasme de poezie erotică.

Alaptabil caut alaptanda
Alaptabil caut alaptanda

The Sexcentric

1 Comment
  1. sorry, si eu sunt fan Toparceanu. Big fan. si totusi….„Balada pizdei” este o poezie cu caracter licențios aparținând unui autor român anonim, posibil colectiv. Ea a câștigat o notorietate semnificativă prin atribuirea voit eronată a textului ei poetului român George Topîrceanu.[1] „Balada pizdei” a fost preluată de mai multe pagini de Internet dedicate poeziei, iar atribuirea acesteia a fost repetată în consecință.zice wikipedia. o fi stiind ea ce zice…parca-mi pare rau, cumva…..

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

URMAREȘTE-NE

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.