Sunt o târfă timidă

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Da, ai auzit bine și da, e într-adevăr o alăturare suspectă. Toată lumea se așteaptă să fii ori timidă, ori târfă, dar pe bune acum, chestiile astea n-au cum naiba să funcționeze împreună! Posibil să fiu un miracol pe pământ? Nu! Explicația e simplă: sunt o târfă în interior, dar cam very shy în exterior.

Tata Freud sigur ar face un tratat pe tema asta dacă ar fi contemporan cu mine, dar cum nu e, și nici chef să mă analizeze un moșneag libidinos nu prea am, am zis să-mi fac singură profilul psihologic. Bun, dacă cumva te duce chestia asta cu gândul la bitchshy, să știi că nu-i același lucru.

Nu sunt o tipă care se crede mai bună ca tine (și nici că my farts smell like roses haha), și din motivul ăsta o ard timidă și superioară.

E chiar invers, dacă-mi permiți să existe un invers aici, sunt timidă că așa sunt eu (sau de ce oare sunt așa timidă?), dar nici nu știi la ce să te aștepți când ajungi cu mine acasă după o noapte la club.

Probabil te surprinde faptul că mă autoidentific cu a fi o târfă, nu? Dicționarul zice că târfa este o femeie ușoară, cu moravuri ușoare, depravată, desfrânată. Imorală, destrăbălată, dezmățată, prostituată. Prostituată nu sunt. Nu că mi s-ar părea ceva nasol (prefer totuși termenul de lucrătoare sexuală), dar nu fac sex pe bani.

sursa foto flickr.com/poză de Juliao Matos

Destrăbălarea mea e din convingeri ideologice. Îmi place să-mi explorez sexualitatea la maxim, uneori mă intimidez și pe mine (cea din emisfera interioară, suavă și inocentă) ce tripuri hardcore am. Îmi place să mă imaginez, atunci când chiar n-o fac pe bune, această exploratoare a sodomei și gomorei versiunea 2017A.D., o exploratoare libertină, cu clasă, care înțelege.

Înțeleg potențialul emancipator al sexului. Înțeleg potențialul politic al sexualității eliberate. Înțeleg că societatea în care trăiesc are mare nevoie de eliberare sexuală. Eliberare de prejudecăți. Eliberare! Ejaculare socio-culturală. Asta nu înseamnă că militez pentru o exhibiție permanentă sau o hipersexualizare a societății. Dar pentru o relaxare militez. Și pentru o nediscriminare. Și pentru exprimarea individualității și a sexualității ca sursă de rai pe pământ. Că pula mea, e plină lumea de iaduri pline de ură, vinovăție, tristețe, ranchiună, blamare, discriminare…. știi ce zic, nu!?

Pe scurt, vreau să fiu o târfă (și sunt) și sunt o târfă pentru că sunt liberă să fiu una.

Dar nu garantez că o să-ți dai seama. Pentru că sunt, după cum îți spuneam, o târfă atipică: o târfă timidă. Când vine vorba să agăț, să atrag, să seduc, am o reținere. Sunt foarte emotivă și nu pot să te ademenesc. Poate că am internalizat prejudecățile din jurul meu și mi-e teamă să fiu judecată dacă o fac, poate mi-e teamă de respingere, poate că doar așa sunt eu.. mă mai gândesc la asta.

Cert e că dacă te plac și între noi se dezvoltă o chimie incitantă, povestea de noaptea viitoare îți garantez că va fi fermecătoare. Când ne vom întâlni, pregătește-te, lasă-ți prejudecățile acasă, eliberează-te de frici, de temeri, de proiecții. Tu vii cum ești, eu vin cum sunt. Ne uităm unul la celălalt, ne recunoaștem de la început. Suntem două conștiințe într-un univers de o noapte. Totul ne leagă. Totul se leagă.

Sexualitățile noastre sunt creative și sincere. E loc de nastyness, e loc de perversiuni, e loc să ne uităm unul la altul cu dragoste. E loc să ne explorăm corpurile fără vinovăție, să ne deschidem chakrele, să ne lăsăm în voia senzațiilor, emoțiilor, orgasmelor. Să fim noi așa cum ne simțim noi când vrem să fim noi, dezinhibați și relaxați, sucking and fucking fără frontiere, cu bucurie de viață, frate.

Share.

About Author

penumbra

4 comentarii

  1. Avatar

    din punct de vedere sexual, multe fete fac umbra degeaba pamantului, dar nu si penumbra… din punct de vedere sexual, la soare te poti uita, dar la penumbra, ba. de-ar fi mai multe penumbre, am avea mai putine frustrari si depresii si boli si sinucideri si alte rele si ar fi totul mai frumos, mai sincer si mai normal

    • Avatar

      Stefan, mă simt flatată! ♡ Îmi place cum scrii, nu vrei să ne împărtășești și alte gânduri de-ale tale despre sexualitate.., poate într-un articol ..? 🙂

Leave A Reply