Mi-am tras-o în tren

Trenul de Budapesta, mă întorc după un weekend prelungit, un fel de city-break. Îmi place Budapesta, are baruri de sex, saune gay, cluburi, o adevărată scenă queer cum s-ar zice. Mi-am luat cuşetă, i-am dat şi ceva nasului, să mă lase să dorm singur. La dus s-a umplut cuşeta şi sincer nu a fost un drum prea plăcut.

Flirtasem puţin cu un tip, dar era cu iubita. Ies la o ţigară la budă, e destul de permisivă situaţia cu fumatul, deşi se simte în vagon. Mă mai plimb pe holuri, mă plictisesc de moarte. Încă e lumină afară, am trecut graniţa. Cum mă tot plimb pe hol mai arunc un ochi în stânga-dreapta, se uită un tip dintr-un compartiment spre mine, mă uit înapoi, tot schimbăm priviri. Iese şi el pe hol. Mă introduc, pe el îl cheamă Răzvan. Puţin peste 35 de ani, poate spre 40. Burtă măricică, dar solid omul, bărbăţoi cum s-ar zice. Chel, mâini păroase, accent puternic de ardelean.

Începem să conversăm. Încă de la început îi zic că-mi place pula, o ard direct, c-aşa am învăţat în ultima vreme. Ce să mai stai, să mai povesteşti, să flirtezi cu cineva care nici nu e interesat? Zici direct şi gata, te-ai scos. Îi povestesc de Budapesta, de Coxx, de Magnum, locuri de futai.

sursa foto flickr.com/poza de David Goehring

Se fofilează iniţial, vorbeşte mai puţin, până la urmă se dă pe brazdă şi-mi zice că merge lunar la Budapesta ca să se fută, că la Braşov nu găseşte nimic sau cel puţin nu constant. Mai bem câte o bere în timp ce povestim, mergem şi la ţigară la budă. În spaţiul ăla mic şi înghesuit încep să-l mângâi pe pulă, se simţea sculată deja în pantaloni. Dau să-l sărut dar parcă nu încă, ne jucăm cu nasurile dintr-o parte în alta, ne mirosim, ne tatonam fără contactul buzelor. E ca un dans în care ţi se trezesc toate simţurile, singurul moment când capeţi dexteritate să faci mai multe lucruri deodată. Se simte transpiraţia, se simte testosteronul. Mă apucă de mijloc fără jenă, hotărât, rezist, dar mă las dominat. Îmi plac bărbaţii care mă domină. Vorba aia din House of Cards, “Everything is about sex, except sex. Sex is about power”.

Am terminat ţigara şi ne-am dus spre cuşetă. Cred că a fost cel mai lung drum pe coridor din viaţa mea, parcă nu se mai termina, voiam să ajung mai repede, sângele pompa. Ajunşi în compartiment ne aruncăm hainele sălbatic în toate direcţiile şi ne urcăm în patul de sus. Eu dedesupt, el deasupra mea, ca un tanc. Ne lingeam încontinuu, ne frecam pulile, corpurile. Îmi sărută urechile, gâtul, treceam de la intens la calm cu fiecare secundă.

Coboară, coboară până ajunge la pula, începe să o sugă cu poftă. Picioarele mele crăcănate şi capul lui între ele, îi mângâiam chelia în timp ce-l împingeam agresiv să sugă mai mult şi mai bine. Nu trec 2 minute şi intră naşul, să verifice ce se întâmplă. Ne hlizim puţin, Răzvan se dă spre perete, eu ciulesc capul de la patul de sus, zic ‚Bună ziua’, omul se uită puţin în jur, vede hainele aruncate pe jos, nu zice nimic, închide uşa compartimentului şi pleacă.

Îl mai sărut puţin pe Răzvan şi-l pun din nou la treabă. Mă termin destul de repede în gura lui. Dau să-l mai sărut, să-i frec pula, dar îi cam trecuse cheful, eu sunt mai exhibiţionist şi nu am probleme cu întreruperile, nu toată lumea e aşa. Am mai stat puţin îmbrăţişaţi. L-am lăsat pe peron în gara din Braşov şi mi-am continuat călătoria spre Bucureşti cu un larg zâmbet pe buze.

sursa foto flickr.com

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

URMAREȘTE-NE

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru.