Atenție: subraț neepilat!

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Taică-miu avea pe vremuri un banc care îmi plăcea la nebunie pentru că imediat după ce spunea poanta, se strica el însuși de râs atât de tare, atât de sincer și de molipsitor, încât oricine l-ar fi ascultat începea să hohotească el însuși cât îl ținea burta.

Eu aș fi putut auzi bancul de oricâte ori. Muream de râs de fiecare dată. Ba chiar uneori înainte de final, anticipând cu nerăbdare reacția invariabilă a celor din jur.

frida kahlo sursa foto

Se făcea (în banc) că vara, autobuz, inghesuială, căldură mare, anii 80 (aer condiționat exclus). Călătorii se țin cu mâna de bara de sus. Un bețiv se adresează admirativ unei domnișoare ne-epilate la subraț: Ah! Balerină, fermecător! Cum adică, ce vreți să spuneți (ea)? Altfel cum ați fi reușit să ridicați piciorul atât de sus.

Dacă e să pornim de la adevărul indubitabil al acestui banc, se pare că natura a înzestrat femeia cu abundență de erotism și i-a dat trei pizde. Și atunci, de ce oare femeile aleg să renunțe cu atâta vehemență la cel puțin două dintre ele?

Dacă astăzi întreb un grup de fete ce părere ar avea despre posibilitatea de a nu se epila la subraț, toate sunt oripilate și reacționează cu o repulsie de scarbă mai puternică decât dacă ai întreba un grup de masculi fuduli dacă le place să se fută în cur. „Vai, nu știu, poate altele să aleagă, eu în niciun caz! Cum? Eu niciodată! Eu nicicând! Eu în nicio împrejurare!“.

Și totuși există dovezi că lucrurile nu au stat întotdeauna chiar așa. Iat-o spre exemplu în această poză pe frumoasa Sophia Loren în anii 50. Ce zici, ai fi azvârlit-o din pat pe Sophia, dacă s-ar fi prezentat atunci în această întruchipare la tine în cearceaf?

Patti sophia loren      sursa foto

Mai devreme, celebra Frida Kahlo Ce să mai spunem? Nu se teme nici măcar să se autoportretizeze cu un contur incantător de indiscret de mustață și basca, mai reușește să o facă și cu stil, ce să ne mai intrebăm de viziunea ei față de părul femeii la subraț?

Sau mai târziu în 1978, cantăreața Patti Smith apare pe coperta albumului ei Easter cu mărarul de Paște în prim plan.

Ce să mai spunem de celebrul regizor Tinto Brass? Probabil că actriță fiind, nici nu indrăzneai să te prezinți la un casting fără un păr abundent de generos la subraț. Iar castingurile se țineau pentru actrițe numai cu brațele ridicate.

Ce s-a întâmplat între timp? De când anume a dobândit mai exact excrescența naturală a subrațului stigmatul de obscen intolerabil? A devenit lumea mai igienică, mai clinică sau mai apropiată de idealul de frumusețe marketizat de păpușa Barbie? Sau să fie reclamele de la Axe? Sau pur și simplu s-au strâns prea multe fire de păr căzute în ciorbă din subrațurile bucătăreselor de pretutindeni încât omenirea a spus: Stop! Până aicea!

Într-adevăr, mai găsesti și azi câte o excentrică care în ocazii izolate pozează cu păr (vezi Penelope Cruz) insă totuși pare că o face nu pentru a fi frumoasă, ci mai mult pentru a șoca și pentru a câștiga măcar ceva popularitate pentru capitolul indrăzneală.

Toate acestea fiind zise, ce vă propun eu? Dacă viața sexuală cu partenerul este parcă puțin prea anostă, prea rutinată, prea previzibilă? Și dacă subrațul tot este demonstrat științific ca fiind o zonă erogenă (în care măcar te gâdili dacă nu altceva)?

Nu lăsa partenera să se epileze timp de o lună la subraț. Cocoață-te cu socoteala deasupra umărului ei larg desfăcut. Plimbă-ți coaiele ușor înainte și înapoi peste părul ei. În sus în jos, înainte, înapoi, dreaptă stânga! Închide ochii! Timp de câteva minute! Nu te sfii, poți chiar să lași firele să îți mângâie ușor curul.

De fapt, lasă firele din curul tău să se împreuneze pentru un moment cu firele din subrațul ei într-o armonie tainică. Te vei simiți mai ceva decât în mângâierea lanului infinit de grâu din visul gladiatorului. Ai încredere!

Când nu te mai poți ține poți să ejaculezi din belșug în subraț și să te bucuri de năclăiala unică căreia îi vei da născare! Succesul e garantat.

Dacă îți lipsește cumva coloana sonoră din Gladiator pentru că tocmai nu ai soundtrack-ul asupra ta (Elysium îi spune piesei dacă simți nevoia să o cauți în clipa asta), nu te panica: poți recita partenerei cu același succes versurile poeziei „Și poate pula” pe care ți le compun special pentru această ocazie:

Pentru a fi ferice pe deplin
Chiar trebuie, îți spun într-una,
Să-ți bag trei degete-n vagin
Și poate pula.
Și-apoi, iubito, cu nesaț
Să-mi plimb un coi pe-al tău subraț

Dincolo de acest ritual minunat frumusețea, și încrederea în sine, și dragostea, și sexul poate nu ar trebui să depindă atât de mult de trei fire de păr. Cred eu.

Dar tu, ce zici? Te-am mobilizat? Măcar puțin? Dacă nu, pare rău. Dacă da, dai o bere data viitoare.

Share.

About Author

Alaptabil caut alaptanda

The Sexcentric

Un comentariu

  1. Avatar

    Mi am amintit ca vazusem mai demult un filmulet despre cum a aparut industria hair-removal-ului si niste postere publicitare din America de inceput de secol 20.. Am citit acum un studiu (https://history.barnard.edu/sites/default/files/inline/kirstenhansenthesis.pdf) ale carui concluzii sunt ca obiceiul de indepartare a parului de pe corp, atat de impamantenit astazi, este produsul eforturilor a trei industrii diferite de la inceputul lui 1900, fiecare cautand sa profite de rolul femeii in calitate de consumator. ( the men’s hair removal
    industry, the women’s clothing fashion industry, and the women’s magazine industry).

    Din punctul meu de vedere e ciudat cat de putin se vorbeste totusi despre lucrurile astea. Sunt inca subiecte aproape-tabu. Desi in ultima vreme eu personal m am mai relaxat in legatura cu marimea parului de pe diverse parti ale corpului meu, recunosc ca inca ma simt stanjenita daca nu ma rad sau nu ma epilez la subrat, pe picioare sau la inghinal in multe ocazii. Si mustata mi am observat o in soarele de primavara si primul gand a fost sa ma epilez sau sa sper ca ma voi bronza destul de repede cat sa nu mai fie sesizabil. Ultima oara cand am fost la bazin chiar am ales sa merg cu parul destul de lung pe picioare si prietena cu care eram mi a facut observatie, ca i se parea respingator. Uneori am senzatia ca noi femeile am internalizat prea mult ideea ca trebuie sa fim fine si miosturized…mult mai mult decat barbatii ne cer. La fel probabil cum cred barbatii ca femeilor le plac muschii in exces. Din experienta mea majoritatatii barbatilor cu care am fost nu le a pasat daca eram epilata sau nu. Unul singur imi amintesc ca avea preferinta asta si era si badaran cu o prietena de ale mele. Imi mai vine in cap acum si faptul ca in intimitate conteaza asa si asa, dar cand iesi din casa esti mult mai expus la judecati de genul asta.

Leave A Reply

Are you 18 or older? This website requires you to be 18 years of age or older. Please verify your age to view the content, or click "Exit" to leave.