Sexualitatea este o divă perfidă

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Mă gândesc la sex. De fapt nu mă gândesc la sex. Meditez la sex sau fantazez despre sex. Mă gândesc la Eros, la Amor, Venus sau Afrodia – zei și zeițe care reprezintă bucuriile și desfătările, beatitudinea sau încântarea. Îmi dau seama că-mi place să mă las sedusă de fiecare în parte și că jocurile astea mentale mă fac să mă bucur de sexualitatea mea. Dar cum este oare când cobor din visare și mă întorc în the real world?
    sursa foto flickr.com/ poza de Ceziceu

Este sexualitatea așa simplă, plăcută, ademenitoare?

Sexul și sexualitatea sunt subiecte foarte prezente în viețile noastre, dar în același timp foarte controversate. Cu mici excepții toate persoanele se gândesc la sex: unele mai mult, altele mai puțin, mai intens sau mai puțin intens. Un lucru e, totuși, clar: sexul ne invadează viața și pornirile noastre sexuale ne sâcâie, ne exploatează și pe unele dintre noi ne eliberează de prejudecăți sau ne mobilizează să facem lucruri… cam bizare.

Sexualitatea în viața reală, departe de a avea un caracter bonom, gingaș și blajin, este o divă perfidă și autoritară. Mă ademenește cu lucruri imorale sau degradante din punctul de vedere al eticii comune, mă face să admit în sinea mea că mă excită la maxim să vorbesc pervers, că iubesc să primesc palme peste față, să mușc, să fiu legată sau să lovesc în timp ce sunt activistă împotriva violenței domestice. De multe ori îmi place așa de tare această divă “coruptă”, că e aproape imposibil să admit acest adevăr în fața altcuiva, față de prietenii, iubitele sau partenerele mele.

De multe ori adevăratele dorințe erotice sunt atât de intense, că e greu suportabil să le expunem, să le lăsăm la vedere. Ele apar în cele mai neașteptate momente și ne dau bătăi de cap, când cel mai mult ne dorim relaxare, exaltare și o limbă suav adâncită în vagin. “Sex is always going to cause us headaches; it’s not something we can miraculously grow relaxed about”, zice Alain de Botton, și cam are dreptate.

Sexul poate fi sublim, poate fi revoltător sau dezamăgitor, mă incită la maxim sau mă face să mă simt ciudat. De multe ori mă face să mă simt ciudat prin însăși dimensiunea proiectivă a dorințelor mele sexuale. Mă gândesc la sex și deodată mă imaginez în tot felul de ipostaze exotice, mi-l imaginez pe tipul care tocmai mi-a adus pizza cum intră și mi-o trage pe masa din bucătărie, în timp ce soțul meu s-a dus să cumpere un cadou pentru maică-sa la Cocor.

 sursa foto flickr.com./poza de Ralph Thompson

Mi-o imaginez pe actrița preferată cum își încolăcește picioarele în jurul meu și îmi șoptește “I just don’t know what I’m supposed to be”, în timp ce îmi linge lobul urechii. Îmi trec prin cap poziții și propoziții bizare cu psihoterapeutul, cu preotul duhovnic, cu mama prietenului meu cel mai bun… Da, trebuie să recunosc că sunt înnebunită după farmecul ascuns al divei mele interioare, care reușeste de fiecare dată să-mi sucească mințile, îmi face viața mai puțin plictisitoare, dar și mai revoltătoare.

Sexul are capacitatea de a mă transporta în alte dimensiuni, care, pe cât sunt de incitante, pe atât de greu de integrat. Și cel mai straniu e că simt că nu pot exista fără el. E la fel de vital ca soarele vara. E imposibil să fie discret, când trebuie să fie secret.

Sexualitatea mea e ca lava fierbinte: erupe, lovește, strălucește, apoi circulă lent prin corp, nimicind, metamorfozând.

Mă amăgește apoi că mă lasă să mă întorc la treburile zilnice până când, din senin mă trezesc din nou asaltată, perturbată, atacată, cucerită, copleșită, provocată, controlată, penetrată, animată, îndrăgostită până peste cap de forța ei transformatoare!

Share.

About Author

penumbra

Leave A Reply

Are you 18 or older? This website requires you to be 18 years of age or older. Please verify your age to view the content, or click "Exit" to leave.